Keed
Parfum
[Versuri pentru „Parfum” cu 2americani]

[Strofa 1: Neli]
Îmi place să fiu sincer, spun ce gândesc
Mă privesc prin ochii tăi și-apoi înnebunesc
Te văd lângă mine, asta-mi doresc
Și câteodată simt nevoia să îți spun, că te iubesc
Tu faci o poză în timp ce vocea mea iese din boxă
Dacă ești drogul meu, atunci vreau supradoză
Amândoi simțim, nu tre' să vorbim prea mult
Privirea-i mai puternică decât orice cuvânt
Sper, că raspunsu' tău să fie pozitiv
Când o să întreb dacă vrei să facem sex pe negativ
Timpul trece, prezentul e nemuritor
Am lăsat trecutul în spate, ne-am format un viitor
Și mulți îmi spun că mă comport ciudat
Parfumul tău mă face să par fumat
Am o dorință, dacă există reîncarnare
Vreau să fii femeia mea și în viața următoare

[Refren: Keed]
Zi-mi tu, haide, haide zi-mi tu
Cât mai vrei să așteptăm ca să treacă timpu'?
Zi-mi tu, haide, haide zi-mi tu
Zi-mi tu, zi-mi tu, acum
Între noi clar nu a fost o întâmplare
Pentru noi nici o distanță nu-i prea mare
Ay, tot ce vreau e o îmbrățișare
Să mă învelesc cu parfumul pielii tale
Zi-mi tu, haide, haide zi-mi tu
Cât mai vrei să așteptăm ca să treacă timpu'?
Zi-mi tu, haide, haide zi-mi tu
Zi-mi tu, zi-mi tu, acum
Între noi clar nu a fost o întâmplare
Pentru noi nici o distanță nu-i prea mare
Ay, tot ce vreau e o îmbrățișare
Să mă învelesc cu parfumul pielii tale
[Punte: Keed]
Ay, la, la-laa, ay, la, la-laa
Ay, la, la-laa, ay, la, la-laa
Ay, la, la-laa, ay, la, la-laa
Ay, la, la-laa
La-la-la-la-la-la-la
Eh, la-la-la, eh

[Strofa 2: Super ED]
Din-din toți care mă știu nimeni nu mi-o cere
Dar azi o să-mi port inima la vedere
O să spun taină ca Allen Poe
Cum mi-a furat-o regina din ghetou
La Școala 189, din Berceni
Eu eram la B și ea era la C
M-a subjugat cu parfumu' ei, shh
Am vrut să îi scriu un cântec, schițează-mi un refren
O iubesc pe Maria
Nu-nu Maria de-i aprind hârtia
Ci Maria ce hrănește bucuria
Și într-o zi de Mai mi-a dăruit-o pe Elia
Oh no, no, no, no, no, no
E o rapsodie viața mea
E o galaxie viața mea
Și fetele mele, soare și stele
[Refren: Keed]
Zi-mi tu, haide, haide zi-mi tu
Cât mai vrei să așteptăm ca să treacă timpu'?
Zi-mi tu, haide, haide zi-mi tu
Zi-mi tu, zi-mi tu, acum
Între noi clar nu a fost o întâmplare
Pentru noi nici o distanță nu-i prea mare
Ay, tot ce vreau e o îmbrățișare
Să mă învelesc cu parfumul pielii tale
Zi-mi tu, haide, haide zi-mi tu
Cât mai vrei să așteptăm ca să treacă timpu'?
Zi-mi tu, haide, haide zi-mi tu
Zi-mi tu, zi-mi tu, acum
Între noi clar nu a fost o întâmplare
Pentru noi nici o distanță nu-i prea mare
Ay, tot ce vreau e o îmbrățișare
Să mă învelesc cu parfumul pielii tale

[Outro: Keed]
Ay, la, la-laa, ay, la, la-laa
Ay, la, la-laa, ay, la, la-laa
Ay, la, la-laa, ay, la, la-laa
Ay, la, la-laa
La-la-la-la-la-la-la
Eh, la-la-la, eh