B.U.G. Mafia
Cu tălpile arse
[Strofa 1: Caddillac]
În est nu e ca în vest, frate
Norii negri se adună peste noapte (Pow)
Dar am poezia mea pentru libertate (Oh, oh, oh)
Și torțele aprinse pentru eternitate (Zi-le)
Nu că aș fi vrut, însă am trecut de mic (Și)
Prin focurile Iadului, e totu' sau nimic (Zi-le)
Victoria este a celor care cad, dar se ridică (Pow, pow, pow)
Știi, viața este lupta-n care nu e loc de frică
Așa că, drepți, drepți, în picioare m-am ridicat
Și ca David cu Goliat am luptat
Am respectat ce era de respectat
În rest am dat totu' la o parte cu un gest
Ăsta e un manifest, este încă un protest (Hey, hey, hey, hey)
Am îndurat prea mult ca Mandela în arest
Am trecut iarăși prin foc, îl mai simt încă în talpă
Dar acum, frate, pot să merg pe apă

[Refren: Jasmine & Tata Vlad]
Hey, a fost tot mai greu
Ce am simțit o să știu doar eu
M-am luptat cu umbrele din jur mereu
Fără să știu că asta-i Iadul meu
Dar cu tălpile arse m-am ridicat, și am încercat
Am trecut prin foc încă o dată
Ca s-ajung acum să merg pe apă (Hey)
[Strofa 2: Tata Vlad]
Sunați alarma
Lumea arde-n juru' meu, poate e karma
Dar eu sunt obișnuit deja cu drama
Și n-o s-aștept să mă salveze Obama
Pregătit să rezist, să folosesc adrenalina
Din anii în care am stat să-mi taie capu' ghilotina
Experimentu' românesc a fost un dar
Care m-a învățat cum să mărșăluiesc pe jar
M-a învățat c-atunci când viața pare roz
O să ajung inevitabil în genunchi, în moloz
Cum (Cum), cât (Cât), unde o să doară?
Cum să zgârii pereții ca să ies din groapă afară (Oh-oh)
M-am scuturat de praf, și ca un coregraf
O să dansez cu frica, chemați un fotograf
Reporter de teren, pe net la CNN
Că merg ușor pe apă, acum nu mă mai tem

[Refren: Jasmine]
Hey, a fost tot mai greu
Ce am simțit o să știu doar eu
M-am luptat cu umbrele din jur mereu
Fără să știu că asta-i Iadul meu
Dar cu tălpile arse m-am ridicat, și am încercat
Am trecut prin foc încă o dată
Ca s-ajung acum să merg pe apă
[Strofa 3: Uzzi & Jasmine]
(Pow, pow)
Am combinația devastatoare
De forță, minte și cuvinte, frate, sunt tare (Ye)
Am inima neagră, ca un miner din vale (Ye)
Dar râd în întuneric să se facă soare (Aha)
Metaforă, peste capu' tău am dat (Pow)
Te-ai bucurat, ai crezut că am plecat, șoc (Credeai că)
Unu pentru show, doi pentru bani, stop, stai ('Ai)
Ai stat pe loc, în timp ce-am mers prin foc, fugi
Vin tot la trening-u' negru și adidași
Tot cu foști, viitori și actuali pușcăriași
Zi și, șmecherie, B.U.G., am strada
Nu vreau premii MTV, știi
Sunt dependent de beat-uri grele (Ye), nu de tobe proaste
De bani adevărați pe ani de gânduri trase (Încă)
De frații mei, nu de cunoștințe false (Încă)
Merg acum pe apă, cu tălpile arse

[Refren: Jasmine]
Hey, a fost tot mai greu
Ce am simțit o să știu doar eu
M-am luptat cu umbrele din jur mereu
Fără să știu că asta-i Iadul meu
Dar cu tălpile arse m-am ridicat, și am încercat
Am trecut prin foc încă o dată
Ca s-ajung acum să merg pe apă